A A A

 

Viorica Dumbrăveanu: „Sistemul medical este mai consolidat ca niciodată. Îndemn populația să ne ajute să prevenim răspândirea COVID-19. Stați acasă”

La momentul actual,  în Republica Moldova sunt înregistrate 12 cazuri de infecție COVID-19, dintre care 2 cazuri de transmitere locală.  Persoanele infectate cu COVID-19 domiciliază în Florești, Chișinău, Basarabeasca, Grătiești (Chișinău), Soroca, Hâncești, Râșcani și Cahul.

 

Toate persoanele care au intrat în contact cu persoanele infectate au fost identificate și izolate la domiciliu.

 

La moment, sunt identificate 27 de cazuri suspecte. Toate probele au fost prelevate, iar rezultatele vor fi prezentate pe parcursul zilei.

 

Din cei 12 pacienți internați cu noul tip de Coronavirus, 2 pacienți sunt în stare gravă, 3 -  stare satisfăcătorare și 7 - stare medie.

 

Viorica Dumbrăveanu a făcut apel repetat către populație să evite locurile publice aglomerate și să stea în casă, iar cei reveniți din focar să se autoizoleze pentru a nu se expune riscului pe sine și pe cei dragi. 

 

De asemenea, aceasta a confirmat că, la momentul actual, în Republica Moldova nu este nici un caz de deces din cauza infecției cu noul tip de Coronavirus și a îndemnat populația să se informeze din surse oficiale.

 

“Sistemul medical este mai consolidat ca niciodată. La momentul actual nici un medic nu lucrează  peste program. Tot personalul medical implicat va primi supliment financiar în mărime de 100% la salariu de funcție. După necesitate vom mai veni și cu alte măsuri. Încă o data vreau să mulțumesc medicilor pentru efortul pe care îl depun, pentru activitatea pe care o realizează cu onestitate și în primul rând  cu maximă responsabilitate”, a menționat Viorica Dumbrăveanu.