A A A

 

Donaţii pentru centrele medicale şi femeile afectate de pandemie din ţara noastră

Noi loturi de măşti de protecţie şi echipamente medicale au fost distribuite instituțiilor medico-sanitare din țară. Republica Moldova a primit un nou ajutor din partea poporului chinez. De la declanşarea pandemiei, China a oferit Moldovei sprijin umanitar în sumă de peste 1 milion de dolari. Totodată, UN Women și Guvernul Japoniei oferă susținere femeilor afectate de consecințele pandemiei de COVID-19. 

 

 

Donația din China prevede 100 mii de măști KN95, 100 mii măști medicale de unică folosință și 5000 seturi de costume de protecție personală. Ambasadorul Chinei în Republica Moldova a anunţat că în scurt timp, alte 100 mii măşti medicale de unică folosinţă vor ajunge în ţara noastră.

 

 

„Este foarte importantă colaborarea ţărilor noastre în lupta cu COVID-19. Modova reprezintă pentru noi un bun prieten şi partener şi suntem mai mult decât bucuroşi să dăm o mână de ajutor în prevenirea şi controlul epidemiei”, a declarat Zhang Yinghong, ambasadorul Chinei în Moldova. 

 

 

Mai multe companii cu capital european au donat echipamente de protecţie, echipamente medicale şi mese calde lucrătorilor din spitale.  

 

Totodată, Guvernul Japoniei a anunţat că va oferi 268.700 de dolari pentru UN Women din Republica Moldova pentru a proteja și susține femeile și fetele, dar și pentru a depăşi provocările cu care acestea se confruntă în timpul pandemiei de COVID-19.

 

 

Cele mai vulnerabile femei în contextul COVID-19 în Republica Moldova sunt migrantele care s-au reîntors acasă, femeile din mediul rural, cele din grupurile subreprezentate, femeile vârstnice, cele însărcinate și mamele care alăptează, femeile cu dizabilități și cele care au supraviețuit violenței în bază de gen și sunt plasate în adăposturi cu acces limitat la servicii esențiale, inclusiv asistență medicală.

 

 

Conform statisticilor oficiale, în Republica Moldova 1 din 5 femei ajunge să fie angajată în sectorul informal, iar o pondere și mai mare de femei sunt angajate în sectorul serviciilor (57,8%).