A A A

 

Emil Ceban, noul rector al USMF „Nicolae Testemiţanu”

Doctorul habilitat în științe medicale, Emil Ceban, este noul rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. El a fost ales pentru un mandat de 5 ani, în primul tur de scrutin, obținând peste 61 la sută din voturi. 

 

 

Potrivit Comisiei de organizare a alegerilor rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu”, Emil Ceban a acumulat 541 de voturi. Noul rector a fost investit în cadrul unei ceremonii, la care au participat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco, membrii Senatului, șefii de catedre, profesorii și studenții.

 

 

 

Concursul a fost lansat la 8 august 2019, de către Consiliul de dezvoltare strategică instituțională, care i-a declarat eligibili toți cei şapte candidați înscrişi în cursă: Emil Ceban, Ghenadie Curocichin, Mihai Gavriliuc, Evghenii Guțu, Olga Tagadiuc, Anatolie Vișnevschi și Grigore Zapuhlîh.

 

 

Emil Ceban a absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. După finalizarea studiilor de rezidențiat devine medic urolog-ordinator la spitalul municipal din municipiul Bălţi. Între anii 1995-2006 a activat în calitate de asistent la Catedra de urologie şi nefrologie chirurgicală USMF „Nicolae Testemiţanu”. Din 2006 devine conferenţiar universitar la aceeași catedră. Între ani 2003-2010 este şeful Secţiei doctorat, masterat şi postdoctorat al USMF „Nicolae Testemiţanu”. Între anii 2010-2015 a deținut funcția de prorector pentru educaţie și probleme sociale al USMF „Nicolae Testemiţanu”. 

 

 

Între anii 2014-2016 a fost președintele Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății în domeniul urologiei și hemodializei. Din 2015 este prorector pentru activitate clinică și lucru curativ al USMF „Nicolae Testemiţanu”. Din 2015 până în 2019 este profesor universitar la Catedra de urologie şi nefrologie chirurgicală a USMF „Nicolae Testemiţanu”, iar din 2019 - șef al Catedrei de urologie şi nefrologie chirurgicală de la USMF „Nicolae Testemiţanu”.