A A A

 

MULŢUMESC! pentru lucrătorii medicali

Luptă neîncetat pentru a-i readuce la viață pe bolnavii aflați în stare critică, stau nopți și zile în șir de veghe la capul pacienților, iar echipamentul de protecţie pe care îl îmbracă le lasă cicatrici. Sunt condiţiile în care activează, în această perioadă de grea încercare, lucrătorii medicali din ţara noastră. Chiar dacă ştiu că zilnic se supun riscului de infectare, continuă să-şi îndeplinească cu dedicaţie meseria. Pacienții care au învins boala le sunt recunoscători pentru că i-au ajutat să se vindece și să-și strângă din nou în brațe copii, părinții și bunicii.

 

 

 

Cel de-al doilea copil al Anei Sîrghii a apărut pe lume într-o perioadă tensionată pentru întreaga omenire. Femeia spune că medicii de la maternitatea municipală nr. 2 au ajutat-o să se vindece și să nască un copil sănătos. „Din păcate am născut într-o perioadă foarte tensionată, foarte grea, foarte stresantă și neașteptată. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și a medicilor am trecut peste aceste momente cu bine”, spune mama. 

 

 

Datorită implicării și efortului lucrătorilor medicali de la Spitalul Sfântul Arhanghel Mihail, Olga Cușnir își poate strânge din nou la piept cei cinci copii, care au fost și ei vindecați de COVID-19. Acum, toată familia este în siguranță. „Nu știu ce m-ași fi făcut fără medici. M-au telefonat și zi și noapte. Le sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-au oferit, nu m-au abandonat nici pentru o clipă. Au făcut tot posibilul să mă pună pe picioare pentru că știau că am de crescut cinci copii. Le mulțumesc mult pentru grijă, pentru dragoste, pentru cuvintele de încurajare”, mai adaugă femeia. 

 

 

Iar Marcel Cenușă, președintele raionului Cahul, care s-a tratat de COVID-19 la Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” spune că pentru el „lucrătorii medicali sunt comparabili cu niște eroi din povești”. Dl Cenușă mai povestește că „prima perioadă de tratament este foarte dificilă, iar pacienții chiar au nevoie de susținere și înțelegere, pe care o primesc din plin”. 

 

 

Vioricăi Purice i se făcuse dor de halatul alb pe care nu l-a purtat câteva săptămâni. Ea activează în calitate de asistentă medicală la Spitalul Clinic Municipal de copii nr. 1 din Chişinău. S-a infectat în timpul gărzii de noapte, atunci când îngrijea de un pacient contaminat cu noul tip de coronavirus. 

 

 

 

„Am chemat de urgență medicii la primele simptome pentru că am avut maximă încredere în ei. Vreau să îi îndemn pe oameni să nu ascundă adevărul, să contacteze imediat medicul după ce apar primele simptome. La fel de important este ca să respecte regimul de carantină”, afirmă asistenta medicală.  

 

 

Iar fiica sa, Andreia, spune că în perioada tratamentului a înțeles cât de grea este muncă lucrătorilor medicali și cât de mult se expun riscului. „După cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Spitalul de boli contagioase pentru copii, am învățat că medicii sunt suportul nostru. În acea perioadă mi-au înlocuit familia și prietenii. Datorită lor eu am devenit de două ori mai puternică. Le mulțumesc mult”, spune adolescenta.

 

 

Zi de zi, lucrătorii medicali își continuă munca, lipsind de acasă și din familie. Zi de zi sunt în contact cu bolnavii gravi și complicați. Tot ce își doresc ei este ca oamenii să conștientizeze că doar împreună, prin eforturi comune, vom putea opri răspândirea bolii și învinge pandemia. 

 

 

 

Spotul video îl puteți accesa aici: 

https://www.facebook.com/236443276409611/videos/163913508228219/