A A A

 

Polina Turtă: „Un om poate face mult mai mult pentru semenii săi decât își poate închipui”

A donat peste 100 de litri de sânge, este convinsă că nu e nevoie de bani sau de prea mult timp pentru a salva vieți, ajută oamenii aflați în dificultate şi le zâmbește cu empatie bolnavilor cu cancer pe care-i vizitează. Este vorba despre Polina Turtă, femeia pentru care vârsta reprezintă doar o cifră în buletin. Este președintele Asociației donatorilor de sânge din Moldova, directorul Biroului Societății de cruce roșie din Chișinău şi membrul unei fundații filantropice din tara noastră. În semn de recunoștință pentru munca depusă, autoritățile au decorat-o cu Ordinul „Ștefan cel Mare” și distincția „Om emerit”. Polina Turtă este unul dintre cei zece câștigători ai concursului Premiul național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

 

 

Dna Turtă, cum le reușiți pe toate?

 

Eu nu pot sta pe loc. Îmi place să alerg, să merg, să comunic cu oamenii, să le ascult dorințele. Am foarte multă energie, probabil o iau din lucrurile frumoase pe care le fac. Eu cred că odată ce ai închis ușa și te-ai izolat de lume, te condamni la singurătate și nefericire. Poate că după o zi încărcată te întorci acasă surmenat, dar această oboseală este plăcută. 

 

De ce ați decis să faceți voluntariat?

 

Am lucrat în calitate de asistentă medicală pe urgență în conflictul de pe Nistru. Atunci am văzut foarte multă suferință şi oameni care aveau nevoie de ajutor. Voluntariat fac de mult timp, dar mai intens din 2005, când am devenit președintele Asociației donatorilor de sânge. De la prima donare au trecut 40 de ani. Sunt omul cu cele mai multe transfuzii voluntare din Republica Moldova. Am la activ în jur de 200 de donări voluntare de sânge, ceea ce în sumă ar însemna cam 100 de litri. Am reușit să salvez multe vieți. Am fondat Asociația pentru că am vrut să unesc donatorii, să fie mai activi. 

 

 

Sunteți mândră de acest lucru?

 

Da, sunt foarte mândră. Unii s-au lăsat greu convinși, recunosc. Ei credeau că dacă lor nu le trebuie, atunci nici alții nu au nevoie. Dar eu le explic că nimeni nu știe ce se poate întâmpla mâine și că toți am putea nimeri în situații de risc. Un om poate face mult mai mult pentru semenii săi decât își poate închipui... (zâmbeşte)

 

Totuși, e o calitate rară să-ți placă să ajutați oamenii...

 

Prin intermediul Societății de cruce roșie din Moldova am reușit să ajutăm foarte mulți oameni. Acum ne contactează multă lume care vrea să facă un bine şi să dăruiască bunuri, haine pe care nu le mai poartă. Noi le luăm și le ducem la cei nevoiași. Mergem şi la casele de copii cu daruri. O parte dintre lucrurile pe care le adunăm le împărțim şi boschetarilor. Dacă văd un om pe drum care e oropsit, tot încerc să-l ajut. Pe mulți încercăm să-i asigurăm cu un prânz cald.

 

Vă simțiți un om împlinit?

 

Da. Îmi place tot ceea ce fac, chiar și atunci când merg la casele pacienților cu cancer. Îmi place tare mult să mă duc la ei, pentru că știu că mă așteaptă (plânge). M-am împrietenit cu ei. Este foarte greu să-i vezi suferind. Sunt atât de slăbiți, nici nu pot mânca singuri, sunt speriați, le este frică. Eu când intru în casele lor, zâmbesc larg și le spun că totul va fi bine. Chiar dacă mulți sunt pe patul de moarte, speră că o să se vindece. 

 

 

Ce ați învățat din discuțiile cu ei?

 

 În primul rând, că boală poate fi învinsă dacă oamenii se adresează după ajutor calificat la timp. De aproape 10 ani interacționez regulat cu ei şi am văzut multe cazuri în care pacienții ar fi putut fi salvați, dacă maladia ar fi fost depistată în primele stadii.  

 

Persoanele în etate sunt o comoară, dar nu o povară pentru comunitate. Cum credeți, de ce încă angajatorii moldoveni nu au conștientizat acest lucru?

 

Ei greșesc foarte mult. Ar trebui să știe că persoanele în etate știu să muncească și sunt sârguincioase. Noi niciodată nu ne uităm la ceas. Nu întârziem la muncă, nu ieșim din birou mai devreme, îndeplinim toate sarcinile la timp. Plus la toate, avem foarte multă experiență. Eu consider că angajatorii nu ar trebui să concedieze pensionarii care sunt lucrători buni. 

 

Cum este să fii pensionar în Republica Moldova?

 

Destul de greu. Autoritățile ar trebui să majoreze pensiile. Alocațiile pe care le primim sunt foarte mici în comparație cu preturile. Am vrea să fim apreciați pentru efortul şi munca depusă în decursul vieții, așa cum se întâmplă în țările europene. Ar fi bine să ne trăim viața decent, până la adânci bătrânețe.