A A A

 

Statistica noilor cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore

Astăzi, 12 aprilie curent, au fost înregistrate 102 cazuri noi de infecție cu noul Coronavirus, după procesarea a 439 probe investigate, toate fiind cazuri cu transmitere locală.

 

Din numărul total de cazuri din această zi, 18 cazuri au fost înregistrate în regiunea din stânga Nistrului.

 

Alte 17 cazuri de infectare au fost înregistate în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 4, asistenţi medicali - 7, personal auxiliar - 6.  

 

În total, în Republica Moldova sunt înregistrate 1 662 cazuri de COVID-19, dintre care 32 de decese şi 94 persoane tratate.

 

Totodată, se atestă o stabilizare a situaţiei epidemilogice pe întreg teritoriul ţării, şi o scădere a numărului de cazuri de infecţie cu noul Coronavirus în raioanele aflate în regim de carantină: în raionul Soroca nu a fost înregistrat nici un caz de infectare, iar în raionul Ştefan Vodă-2 cazuri. La fel, în alte 15 raioane ale ţării, nu a fost înregistrat nici un caz de infectare cu COVID-19, în ultimele 24h.

 

Mâine în cadul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale vor fi examinate propunerile de extindere a listei personalului medical care va beneficia de suportul financiar unic instituit de Guvern, care să includă nu doar angajaţii care s-au infectat cu noul Coronavirus în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Deciziile care urmează să fie luate vor viza motivarea tuturor angajaţilor din sistemul de sănătate, aceasta fiind una dintre prioriăţile executivului.